Cum putem folosi inteligența artificială în lupta împotriva COVID19

Original article can be found here (source): Artificial Intelligence on Medium

Cum putem folosi inteligența artificială în lupta împotriva COVID19

Evoluția agresivă pe care COVID-19 a avut-o la nivel global în ultima perioadă a început să se resimtă și în România. Oamenii reacționează încă de la manifestarea primelor simptome și se prezintă la spital. În prima linie a luptei împotriva acestui virus se află personalul medical, care trebuie să gestioneze numărul tot mai mare de pacienți care se prezintă la Unitățile de Primire Urgențe ale spitalelor din țară.

Datele noastre arată, după cum se poate observa în graficul de mai jos, că departamentul de imagistică medicală al unui spital important din România au început să aibă un flux de lucru considerabil mai mare decât cel de până acum.

Ne așteptăm ca ritmul de lucru pe care doctorii îl au să nu încetinească pe perioada pandemiei, ci, din contră, să existe posibilitatea ca acesta să se intensifice dacă virusul se extinde în mod exponențial. În astfel de situații critice, în care numărul de radiografii ar putea avea o creștere procentuală de 100%, se va instala și epuizarea specialiștilor.

Există însă și soluții în astfel de circumstanțe, care pot facilita anumite etape ale procesului medical. Mai ales în astfel de condiții de criză, medicina se poate folosi de avantajul tehnologic creat de inteligența artificială pentru o mai eficientă monitorizare și combatere a efectelor cauzate de COVID-19.

În China, unde sunt înregistrate până în prezent peste 80.000 de cazuri și 3.000 de decese, au fost găsite soluții tehnologice care au ajutat la controlarea efectelor nefaste cauzate de coronavirus. Multe companii care au echipe formate din medici și cercetători au investigat sisteme care folosesc algoritmi de inteligență artificială pentru a analiza un volum mare de imagini medicale într-un timp scurt, facilitând astfel procesul de triere și prioritizare a pacienților.

În România, XVision folosește algoritmi de inteligență artificială pentru analiza radiografiilor pulmonare. În prezent, programul este implementat în mai multe spitale din țară, ajutând cu succes radiologii în procesul de analiză imagistică. Printre aspectele radiologice identificate se regăsesc și cele direct corelate cu pneumonia, patologie care este provocată și de COVID-19.

În aceste circumstanțe extraordinare, sistemul dezvoltat de noi poate fi un ajutor suplimentar în gestionarea volumului mare de muncă al medicilor și în detectarea mult mai rapidă a leziunilor pulmonare provocate de coronavirus.

De aceea, ne-am propus să contribuim la eforturile naționale făcute în lupta coronavirus, oferind acces pro bono la XVision oricărui doctor care consideră că această aplicație i-ar putea ușura munca în perioada următoare. Vă stăm la dispoziție pe email sau pe rețelele de socializare!

Totodată dorim să îndemnăm orice persoană care consideră că are nevoie de un consult medical să se prezinte mai întâi la medicul de familie înainte de a merge la UPU. În acest fel, dă dovadă de responsabilitate și ajută la menținerea unui flux de lucru constant și gestionabil de către toți profesioniștii din domeniul medical!

Anunțăm pe această cale că ne alăturăm inițiativei Techcelerator ce își propune să aducă la un loc start-upurile medicale ce pot ajuta în această situție de criză. Vă puteți înscrie aici.